Horoscopul zilei de 2 octombrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 2 octombrie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 2 octombrie 2020 spune că nativii din zodia Berbec vor avea parte de fenomenul de Lună Plină care se va petrece întocmai în zodia lor.
Luna Plină este un moment al încheierilor, un moment în care o etapă din viață ajunge la apogeu, se culeg roadele și se încheie episodul, vrut sau nevrut. Această Lună Plină se petrece cu Luna în Berbec, în opoziție cu Soarele din Balanță și în conjuncție cu Chiron retrograd din zodia Berbec, prin urmare este un moment al conștientizărilor puternice, al observării unor vulnerabilități pe care le avem, dar și al vindecărilor.
La modul general, în energia colectivă, fiind vorba de zodia Berbec, este vorba de fiecare în parte, de atitudinile noastre, de acțiunile noastre care trebuie schimbate pentru a ne reechilibra și a trăi în armonie cu ceilalți, de aceea, această Lună Plină are foarte mare impact asupra relațiilor parteneriale, fie sentimentale, fie profesionale sau de altă natură.
Primii impactați sunt cei născuți sau care au ascendentul în zodiile Berbec, Rac, Balanță și Capricorn, dar energia o vor resimți și cei născuți în zodiile Gemeni, Leu, Săgetător și Vărsător. Repercusiunile se pot simți puternic pe o perioadă de două săptămâni până la o lună de acum înainte.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Cei născuți în zodia Berbec au parte de această Lună Plină în zodia lor, acolo unde se află nu doar Chiron retrograd, ci și Marte retrograd, planeta lor guvernatoare. Ei bine, este un moment foarte important, un moment în care energia, atenția este revărsată asupra nativilor și au șansa de vindeca atitudini agresive, comportamente dominatoare. Pot trece într-o altă etapă și pot conștientiza cât de important este să fie bine ei cu ei înșiși și cu ceilalți, pot conștientiza ce trebuie să încheie în viața lor personală și profesională pentru a ajunge la aceea armonie mult tânjită. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le aduce șansa de a încheia acele aspecte profesionale care nu-i lasă să progreseze în atingerea obiectivelor. Pentru unii nativi poate fi neplăcut, nevoit, dar este, de fapt, benefic lor pe termen lung și vor observa asta.
Cei născuți în zodia Taur au ocazia să încheie la această Lună Plină o perioadă de izolare, de retragere în sine. Nativii conștientizează ceea ce i-a inhibat, ceea ce le-a adus interiorizarea în aceste ultime luni și astfel au șansa de a se vindeca și a evolua. Horoscopul de azi pentru zodia Taur le aduce ocazia de a vindeca inclusiv o suferință fizică, de a ameliora o afecțiune care s-a cronicizat. Cumva, este o Lună Plină în contact cu partenerul de viață care poate aduce o încheiere a unei relații în care nu există responsabilitate și nici idealuri, viziuni comune de viitor sau, din contră, o relație ascunsă poate fi oficializată.
Cei născuți în zodia Gemeni au posibilitatea ca la această Lună Plină să vindece o relație de prietenie, să o transforme sau, din contră, să o încheie. Nativii văd adevărata față a unor prieteni și pot lua decizii în consecință. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le aduce ocazia de a culege roadele unui proiect, unei activități în mediul online, de a ieși dintr-un grup. Posibil să se încheie acele proiecte care nu aduceau câștiguri pentru a face loc altora noi.
Cei născuți în zodia Rac au parte de Luna Plină în sectorul carierei, deci poate aduce ocazia de a culege roadele profesionale, ocazia de a încheia un proiect profesional, dar și de a primi o funcție. Nativii care vor fi obligați să iasă dintr-o colaborare vor reuși, în schimb, să aibă înțelepciunea necesară și să vadă partea pozitivă a situației pentru că va fi o parte pozitivă pe termen lung. Horoscopul de azi pentru zodia Rac le aduce ocazia de a-și reconfigura o strategie de atingere a unor obiective astfel încât să se pună mai mult în evidență.
Cei născuți în zodia Leu au ocazia la această Lună Plină să atingă un apogeu al spiritualității și să-și dea seama cu ce principii și convingeri merg mai departe în viață, acestea ajutând nativii în evoluție, atât spirituală, cât și profesională. Posibil ca acum să se obțină diplome și atestate și pot fi stimulați de un context profesional să învețe lucruri noi, să se dezvolte. Horoscopul de azi pentru zodia Leu le aduce ocazia de a încheia o situație juridică și a culege roadele.
Cei născuți în zodia Fecioară au ocazia la această Lună Plină să încheie o situație financiară care i-a acaparat în ultima perioadă, poate fi vorba de un credit, partaj, litigiu, de taxe, impozite, de o situație care vizează banii partenerului de viață. De asemenea, este un moment bun să vindece o traumă intimă, legată poate chiar de viața sexuală. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le aduce ocazia de a depăși o perioadă frustrantă, apăsătoare, transformatoare, de a depăși niște frici pe care nativii le țineau ascunse.
Cei născuți în zodia Balanță au parte de Luna Plină în Berbec întocmai în sectorul relațiilor și al căsătoriei. Va fi un moment culminant care va aduce conștientizări și vindecări, dacă nativii vor da dovadă de diplomație și maturitate, dar poate aduce și încheierea unor relații prea agresive, dominatoare în care nu se mai poate face nimic. Este culegerea unor roade a ceea ce au sădit în ultimele 6 luni de viață. Impactul este, de asemenea, resimțit și în relațiile profesionale, în relașiile cu colaboratorii și asociații. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le aduce ocazia să se vindece mai ușor după o despărțire, dacă aceasta a avut loc de curând.
Cei născuți în zodia Scorpion au parte de Luna Plină în sectorul muncii și al sănătății. Nativii pot încheia un capitol care vizează programul de muncă, sarcinile și responsabilitățile avute, modul de desfășurare a acestora. Unii Scorpioni se pot angaja în această perioadă sau pot pierde, renunța la un loc de muncă, aspect care ar fi ideal să nu fie făcut de bună voie sau să fie făcut doar dacă s-a semnat un precontract în altă parte și s-au înțeles întocmai termenii și condițiile. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le aduce ocazia de a-și schimba stilul de viață, aspect necesar pentru o însănătoșire, o recuperare și revitalizare a energiei.
Cei născuți în zodia Săgetător au parte de Luna Plină în casa iubirii, a copiilor și a activităților (re)creative. Nativii pot culege roadele a ceea ce au sădit în ultimele 6 luni, pot trece la un alt nivel în relațiile de iubire, unul mai matur și astfel pot consolida o poveset de dragoste. De asemenea, pot afla vestea că vor fi părinți, familia se poate îmbogăți cu un nou membru. Însă, atebție, nu este exclus să se încheie acele relații unde nu există responsabilitate și valorificare reciprocă. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le aduce ocazia de a culege roadele unor activități distractive, sportive, de a culege laurii unor hobby-uri dezvoltate, poate chiar artistice sau creative.
Cei născuți în zodia Capricorn au parte de Luna Plină în sectorul familiei și al locuinței. Nativii pot culege roadele muncii lor legate de o casă, de un bun de patrimoniu, aspect care poate însemna o mutare, o renovare încheiată, obținerea unor drepturi în casă. Nativii pot ierta și vindeca o traumă de familie, o relație cu părinții, pot înțelege de unde provin anumite emoții distructive, agresive. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn le aduce ocazia de a trece la un alt nivel în relațiile cu familia, dar și cu propria lor persoană. Nativii vor fi mult mai maturi și responsabili față de cei dragi.
Cei născuți în zodia Vărsător au parte de Luna Plină în sectorul comunicării. Nativii pot afla fel și fel de vești, informații care să le aducă un rezultat final la o acțiune întreprinsă. Cel mai probabil, unii Vărsători vor finaliza acte legate de o deplasare sau de un mijloc de transport. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le aduce ocazia de a culege roadele unei perioade de studiu, de învățare, de a da un interviu, examen, de a susține o ședință importantă care să schimbe o traiectorie.
Cei născuți în zodia Pești au parte de Luna Plină în sectorul financiar. Nativii pot avea conștientizări puternice legate de bani, de cum îi câștigă, de cum îi cheltuie și de cum îi administrează. O sumă de bani se poate debloca, o datorie poate reveni sau se pot culege roadele financiare ale unui proiect la care au lucrat în ultima perioadă, mai ales dacă este inițiat în ultimele 6 luni. Horoscopul de azi pentru zodia Pești le aduce șansa de a-și da mai multă valoare, de a vindeca lipsa de încredere în propria persoană și astfel de a culege roadele unor talente și abilități.